marți, 14 iunie 2011

Ansamblul „Hajdina”, la Rimini

       În perioada 18-22 mai, Ansamblul Folcloric „HAJDINA”, a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Folclor şi de Cântece RIMINI, ITALIA.
            Au fost prezente 29 de formaţii din 10 ţări: 7 din Croaţia, 5 din Slovenia, câte 4 din Bulgaria şi Serbia, 2 din Bosnia-Herţegovina şi Letonia, şi câte una din Montenegro, România, Turcia, Ungaria, Italia.
            Distanţa de 1445 km până la Rimini, a fost parcursă de dansatorii ludușeni în 22 de ore, dar oboseala în asemenea situaţii, „nu are curajul să se manifeste”, după cum s-a exprimat instructorul ansamblului, dl. Toth Sandor. La jumătatea drumului au poposit la Centru Cultural „BÁNFFY”, din Lendava, Slovenia. În programul festivalului, pe lângă dansurile populare, a avut loc o paradă de porturi populare, o  întâlnire cu primarul oraşului Rimini și cu conducătorii celorlalte formaţii participante la festival, prilej cu care s-a făcut un schimb de cadouri între ei. După ceremonia oficială de deschidere a festivalului, a urmat prezentarea programelor artistice.
„În prima parte a programului, Hajdina a dansat după două formaţii din Belgrad, prezentând dansuri din Călata. Ansamblul s-a prezentat impecabil, dovadă fiind faptul că, imediat după reprezentație, au fost căutaţi de delegaţia din Belgrad, şi invitaţi pentru Festivalul Ţărilor Dunărene, ce va avea loc în luna decembrie a acestui an, la Belgrad. În partea a doua a festivalului, ansamblul „Hajdina” a prezentat coreografia „Dansuri maghiare din Palatca”, pentru care au primit aprecieri şi laude, în mod deosebit.”, a declarat dl. Toth Sandor.













             

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu