Producatorii români de leacuri naturiste, pe bază de plante medicinale, mai au puțin timp la dispoziție pentru a respecta directiva UE cunoscută sub numele Traditional Herbal Medicinal Products (THMPD)", care a fost adoptată la 31 Martie 2004, și care cere ca, de la 1 aprilie 2011, toate plantele medicinale să fie procesate după aceleași procedee ca și celelalte produse farmaceutice.
Acest lucru presupune inclusiv obținerea de certificate legale, la fel ca medicamentele, al căror cost se apropie sau depășește 100.000 de euro pentru fiecare planta în parte, deși acestea sunt folosite de mii de ani.
Costurile uriașe pe care le presupune intrarea în legalitate vor lichida micii producători din domeniul plantelor medicinale în favoarea marilor coloși farmaceutici.
"EUROPEAN REFERENDUM INITIATIVE"
Pentru ca obiectul unei asemenea petiții să devină subiect de dezbatere în Parlamentul European, sunt necesare 1 milion de semnături. Puteti semna petiția pe site-ul www.eu-referendum.org .
După ce accesați dați click pe prima bulină din dreapta sus și completați formularul.
Sursa: www.fabricadebani.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu